În Nigeria a avut loc unul dintre cele mai sângeroase atentate din acest an. Peste 110 oameni au fost uciși, în timp ce își lucrau pământurile. Masacrul s-a desfăşurat în ziua alegerilor locale în acest stat, ele fiind primele organizate de la începutul insurecţiei Boko Haram în 2009.
Potrivit unui nou bilanţ al ONU, cel puţin 110 oameni au fost ucişi, sâmbătă, în Nigeria. Atacatorii au venit cu motocicletele pe câmpurile din zona Koshobe și au făcut prăpăd. Dintre cei uciși, 43 de oameni aveau gâtul tăiat. (CITEȘTE ȘI: UN CÂNTĂREȚ DIN NIGERIA, CONDAMNAT LA MOARTE DIN CAUZA UNUI MESAJ TRIMIS PE WHATSAPP)
„La 28 noiembrie, la începutul după-amiezii, indivizi înarmaţi au sosit pe motociclete şi au comis un atac brutal asupra bărbaţilor şi femeilor care lucrau pe câmpuri în Koshobe. Cel puţin 110 civili au fost ucişi cu cruzime şi mulţi alţii răniţi în acest atac”, a declarat coordonatorul umanitar al ONU în Nigeria, Edward Kallon.
Teribilul eveniment a avut loc în ziua alegerilor locale ale statului Borno, primele organizate de la începutul insurecţiei Boko Haram în 2009. De atunci, peste 36.000 de persoane au fost ucise şi peste două milioane au fost nevoite să-şi abandoneze locuinţele.
Agricultorii, pescarii şi tăietorii de lemne au fost de multe ori ţinta jihadiştilor, care îi acuză că transmit informaţii armatei sau că nu plătesc “impozit” jihadist. (VEZI ȘI: MASACRU ÎN NIGERIA. 21 DE PERSOANE AU ARS DE VII, PRINTRE CARE ȘI 6 COPII)
„Este fără îndoială semnătura Boko Haram care operează în regiune şi care atacă frecvent agricultorii”, a declarat reprezentantul unui grup de autoapărare proguvernamental.
Preşedintele Nigeriei, Muhammadu Buhari, a “condamnat” sâmbătă seara “uciderea acestor agricultori devotaţi muncii lor de către terorişti”, într-un comunicat. „Ţara întreagă este rănită de aceste asasinate fără sens”, a adăugat el.